(3) Uniunea a luat deja o serie de măsuri pentru a îmbunătăți, în rândul consumatorilor, al comercianților și al practicienilor din domeniul dreptului, gradul de cunoaștere a drepturilor consumatorilor și pentru a îmbunătăți asigurarea respectării drepturilor consumatorilor și posibilitățile de a solicita măsuri reparatorii de către consumatori.
Cu toate acestea încă există lacune în dreptul intern în materie de sancțiuni cu adevărat efective și proporționale care să descurajeze și să pedepsească încălcările normelor în interiorul Uniunii, insuficiente măsuri reparatorii individuale pentru consumatorii afectați de încălcarea dispozițiilor de drept intern care transpun Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a consiliului (3) și deficiențe în legătură cu procedura privind acțiunile în încetare prevăzută în Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a consiliului (4).
Revizuirea procedurii privind acțiunile în încetare ar trebui să se facă printr-un instrument separat de modificare și înlocuire a Directivei 2009/22/CE.
- = -
(4) Directivele 98/6/CE (5), 2005/29/CE și 2011/83/UE (6) ale Parlamentului European și ale Consiliului prevăd obligația statelor membre de a stabili sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare pentru încălcările dispozițiilor de drept intern care transpun directivele respective.
Mai mult, articolul 21 din Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al consiliului (7) impune statelor membre să ia măsuri de asigurare a respectării legislației, inclusiv aplicarea de sancțiuni, în mod eficace, eficient și coordonat pentru a determina încetarea sau interzicerea încălcării pe scară largă sau a încălcării pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii.
- = -
(5) Normele de drept intern actuale referitoare la sancțiuni diferă semnificativ la nivelul Uniunii. În special, nu toate statele membre se asigură că se pot aplica comercianților amenzi eficace, proporționale și cu efect de descurajare pentru încălcările pe scară largă sau încălcările pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii.
Prin urmare, ar trebui îmbunătățite normele referitoare la sancțiuni prevăzute în Directivele 98/6/CE, 2005/29/CE și 2011/83/UE și, totodată, ar trebui introduse norme noi referitoare la sancțiuni în Directiva 93/13/CEE a consiliului (8).
- = -
(21) Cerințele de transparență cu privire la principalii parametri de stabilire a ierarhiei sunt reglementate inclusiv de Regulamentul (UE) 2019/1150 al Parlamentului European și al consiliului (9).
Cerințele de transparență stabilite prin regulament menționat acoperă o gamă largă de intermediari online, inclusiv piețele online, dar se aplică numai între comercianți și intermediarii online.
Prin urmare, ar trebui introduse cerințe similare de transparență în Directiva 2005/29/CE, pentru a se asigura o transparență adecvată în relația cu consumatorii, cu excepția cazului furnizorilor de motoare de căutare online care, în temeiul regulamentului menționat, trebuie să prezinte principalii parametri care, individual sau colectiv, sunt cei mai semnificativi pentru stabilirea ierarhiei, precum și importanța relativă a acestor parametri principali, furnizând în acest sens o descriere ușor accesibilă publicului, redactată într-un limbaj simplu și inteligibil, pe motoarele de căutare online ale respectivilor furnizori.
- = -
(23) Cerința de informare cu privire la principalii parametri de stabilire a ierarhiei nu aduce atingere Directivei (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a consiliului (10).
Comercianții nu ar trebui să aibă obligația de a dezvălui modul detaliat de funcționare a mecanismelor lor de stabilire a ierarhiei, inclusiv algoritmii.
Comercianții ar trebui să furnizeze o descriere generală a principalilor parametri de stabilire a ierarhiei care explică principalii parametri impliciți utilizați de comerciant și importanța lor relativă, prin raportare la alți parametri, dar descrierea respectivă nu trebuie să fie prezentată într-un mod personalizat pentru fiecare căutare.
- = -
(25) Piețele online ar trebui să fie definite în sensul Directivelor 2005/29/CE și 2011/83/UE la fel ca în Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al consiliului (11) și în Directiva (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a consiliului (12).
Cu toate acestea, definiția noțiunii de „ piață_online” ar trebui să fie actualizată și să devină mai neutră din punct de vedere tehnologic pentru a acoperi noile tehnologii.
Prin urmare, în loc de un „site”, este indicat să se folosească noțiunea de software, inclusiv un site de internet sau o parte a unui site de internet sau o aplicație gestionată de către comerciant sau în numele acestuia, în conformitate cu noțiunea de „interfață online”, astfel cum este prevăzută în Regulamentul (UE) 2017/2394 și în Regulamentul (UE) 2018/302 al Parlamentului European și al consiliului (13).
- = -
(28) În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a consiliului (14), furnizorii de piețe online nu ar trebui să aibă obligația de a verifica statutul juridic al furnizorilor terți. În schimb, furnizorii de piețe online ar trebui să impună terților furnizori de pe piața online să indice statutul lor de comercianți sau necomercianți în sensul dreptului în materie de protecție a consumatorilor și să furnizeze aceste informații furnizorului de piață_online.
- = -
(30) Definițiile conținutului digital și a serviciilor digitale din Directiva 2011/83/UE ar trebui să fie aliniate la cele din Directiva (UE) 2019/770 a Parlamentului European și a consiliului (15).
Conținutul digital care intră sub incidența Directivei (UE) 2019/770 acoperă un singur act de furnizare sau o serie de acte individuale de furnizare sau furnizarea continuă pe parcursul unei anumite perioade.
Elementul de furnizare continuă nu ar trebui să necesite neapărat o furnizare pe termen lung.
Cazuri precum cel de difuzare în direct pe internet a unor videoclipuri ar trebui să fie considerate drept furnizare continuă pe parcursul unei anumite perioade, indiferent de durata efectivă a fișierului audiovizual.
Prin urmare, poate fi dificil să se facă distincția între anumite tipuri de conținut_digital și serviciile digitale, întrucât ambele pot implica o furnizare continuă de către comerciant pe durata contractului.
Câteva exemple de servicii digitale sunt serviciile de partajare a materialelor video și audio și alte servicii de găzduire de fișiere, de procesare de texte sau jocuri oferite în cloud, serviciile de stocare în cloud și de webmail, platformele de comunicare socială și aplicațiile cloud.
Implicarea permanentă a prestatorului de servicii justifică aplicarea normelor privind dreptul de retragere prevăzut în Directiva 2011/83/UE, care permit efectiv consumatorului să testeze serviciul și să decidă, în termenul de 14 zile de la încheierea contractului, dacă îl păstrează sau nu.
Numeroase contracte de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material se caracterizează printr-un singur act de furnizare către consumator a unui anumit element sau a unor anumite elemente de conținut_digital, de exemplu anumite fișiere muzicale sau video.
Contractele de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material continuă să reprezinte o exceptare de la dreptul de retragere prevăzut la articolul 16 primul paragraf litera (m) din Directiva 2011/83/UE, care prevede că consumatorul își pierde dreptul de retragere dacă executarea contractului a început, cum ar fi descărcarea sau streamingul conținutului, sub rezerva acordului prealabil expres al consumatorului pentru a începe prestarea serviciului în cursul perioadei de retragere și sub rezerva confirmării din partea acestuia că a luat cunoștință de faptul că își pierde dreptul de retragere în consecință. În cazul în care există îndoieli cu privire la natura contractului, în sensul de contract_de_servicii sau contract de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material, ar trebui să se aplice normele privind dreptul de retragere aplicabile în cazul serviciilor.
- = -
(33) Prin urmare, domeniul de aplicare al Directivei 2011/83/UE ar trebui extins pentru a include și contractele în temeiul cărora comerciantul prestează sau se angajează să presteze un serviciu_digital consumatorului, iar consumatorul furnizează sau se angajează să furnizeze date_cu_caracter_personal.
La fel ca în cazul contractelor de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material, directiva menționată ar trebui să se aplice în toate situațiile în care consumatorul îi furnizează sau se angajează să îi furnizeze comerciantului date_cu_caracter_personal, cu excepția cazului în care datele cu caracter personal furnizate de către consumator sunt prelucrate exclusiv de către comerciant pentru furnizarea conținutului digital sau a serviciului digital, iar comerciantul nu prelucrează aceste date în niciun alt scop.
Orice prelucrare a datelor cu caracter personal ar trebui să respecte Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al consiliului (16).
- = -